Casa Ioan Zidarul

casa

secolele XV-XVI, Casa Andreas Beuchel sau Ioan Zidarul se găseşte astăzi în Piaţa Centrală numarul 30, fiind una dintre cele mai frumoase case bistriţene cu elemente arhitecturale specifice stilului gotic usor îmbinate cu cele ale stilului renascentist transilvănean. Clădirea a fost ridicată pe la 1500 de Andreas Beuchel, reprezentant al unei familii de patricieni şi totodată, fost primar al oraşului. După luptele pentru puterea economică şi politică ale vremii, clădirea a aparţinut pe rând atât lui Andreas Beuchel, cât şi lui Cristian Pomarius, notar, ce a obţinut casa prin licitaţie contra sumei de 500 de florini, după moartea lui Andreas. Casa isi va mai schimba de cateva ori proprietarii, ajungând după diverse procese şi contestaţii ale urmaşilor lui Andreas Beuchel să fie cumpărată de Ioan Zidarul sau Lapicida (conform unor documente) cu 314 florini. Insa nici acesta nu s-a bucurat mult timp de această proprietate, el fiind nevoit să se refugieze la Sibiu din cauza lui Petru Rareş, iar casa i-a fost confiscată şi a ramas in proprietatea unui urmaş de-al lui Petru, Ilias Vida.

casa

Fiecare nou proprietar a adus modificari casei, cunoscând mai multe transformări, toate acestea ducând la degradare; însă cu ajutorul arhitectei Ana Maria Orăşanu şi a maestrului restaurator Radu Sima, în 1974-1977 se întreprind lucrări de restaurare. Clădirea este ridicată exclusiv din piatră şi lemn, cu ziduri masive şi cu o fundaţie de piatră şi lemn ce coboară 2,5m până la solul ferm. Prezintă un interios sobru, masiv, fără multe elemente decorative. Bistriţa ne invită încă o dată să-i admirăm bogăţia culturală, aşteptându-ne şi la acest monument de arhitectură care reprezintă una dintre cele mai vechi clădiri ale sale şi anume, Casa Ioan Zidarul.

Share Button